
Așa că am dat search pe Google și m-am ales cu această rețetă de pe culinar. ro. Din păcate nu mai am linkul pentru că a învins caietul de rețete (unde am notat-o).
Acest post e o dedicație specială dragilor mei din Canada. Se știu ei cine sunt și știu ei de ce :).
Am nevoie de:

- 100 ml de lapte
- 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
- 2 ouă
- un praf de sare
- 100 gr de zahăr
- 100 ml de ulei
- 150 gr de iaurt (cu cât e mai consistent, cu atât mai bine)
- 200 gr de făină
- 1 linguriță de praf de copt
- esență de vanilie
- dulceață (cat mai puțin lichidă)
La dulceața mea e o problemă. Folosesc dulceață de gutui pe care o face mama (o minunăție!!!) și pe care o păstrez în pungă în congelator. Trebuie scoasă din timp ca să se dezghețe. Atunci când nu aveam și foloseam dulceață mai ... lichidă, singura diferență era că, după ce le scoteam din cuptor, muffins-urile se cam lăsau puțin.
Să începem:
- Pun bicarbonatul în lapte (mai amestec din când în când pe parcursul altor activități pentru că praful se lasă pe fund).
- Pun cuptorul la încins.
- Pun hârtiuțele în tavă.
- Amestec făina cu praful de copt.
- Mixez ouăle cu puțină sare.
- Adaug zahărul.
- Apoi uleiul (tot o dată, și mixez până se vede cu ochiul liber ca e omogenizat).
- Urmează iaurtul.
- Cern jumătate din amestecul cu făina, răstorn jumătate din lapte și mixez.
- Bis pentru restul cantităților.
- Cu o spatulă curăț bine pereții vasului și verific să nu fie făină rămasă pe fund.
- Adaug vanilia.
- Ultima mixare și gata!
Distribui uniform aluatul în cele 12 lăcașuri de muffins, pun dulceața deasupra. Când crește în cuptor, aluatul acoperă singur dulceața, nu trebui să o împing eu înăuntru.

Bag la căldurică (treapta 2 din 8 la cuptor). Le las cam 20 30 de minute, trebuie să fie rumenite frumos deasupra. Dacă le scot prea devreme, se lasă. Așa că mai bine mai ... rumenite. (A nu se înțelege arse :)) ).
Iată și secțiune:

Foarte bune și foarte rapide când trebuie să ies cu fața de gospodină curată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu