De la MAMA citire

De la MAMA citire:

"Dacă încerci, ai două şanse. Dacă nu, nu ai niciuna."

Căutați pe acest blog

marți, 15 decembrie 2009

Salsa




Un sos minunat. Picant. Gustos.
Pentru că a ieșit destul de mult, l-am folosit în mai multe combinații. Vă voi povesti în zilele următoare.

Am avut nevoie de:
  • 2 ardei grași roșii
  • 2 ardei grași verzi
  • 2 ardei iuți (am pus 2 pentru că aveam din aceea foarte mici)
  • 1 roșie mare
  • 250 ml suc de roșii
  • 3 fire ceapă verde (erau subțirele)
  • 1 lingură ulei de măsline
  • sare
  • piper
  • un praf de zahăr
  • boia dulce
  • ceapă verde uscată
  • cimbru
  • busuioc


Am copt ardeii (pe flacăra de la aragaz, că unde altundeva?).

În poză: unul roșu, unul verde și cei iuți.
Aceștia au aterizat într-o cratiță împreună cu sucul de roșii și uleiul.


Am băgat blenderul vertical și nu m-am lăsat până ce nu am obținut o pastă fină.
Am pus pe foc mic.

Restul de ardei și roșia decojită au ajuns cubulețe:


Au aterizat și acestea în oală.
Am pus condimentele: sare, piper, zahăr, boia, ceapă verde uscată, cimbru, busuioc.

Am lăsat ceva la foc pentru că eu am suc de roșii făcut în casă și e puțin mai lichid. Am lăsat până ce s-a mai îngroșat.

Am dat deoparte și am adăugat ceapa verde tăiată foarte fin.

Sursa rețetei: aici.


Niciun comentariu:


OFF Topic - interesant

Fobii din comunism

Neaşteptat

Revoluţia produselor ecologice

Vreţi să ştiţi cam ce se fură în România în fiecare zi? Încercaţi aici.