De la MAMA citire

De la MAMA citire:

"Dacă încerci, ai două şanse. Dacă nu, nu ai niciuna."

Căutați pe acest blog

luni, 22 iunie 2009

Supă cremă verde


În sfârșit mi-am achiziționat și eu un blender vertical :P.

Și cu această ocazie, am și făcut o supă de legume ca să-l verific și ca să pot savura momentul în care în loc să spăl ditamai piese de robot am pus doar un băț sub jetul de apă.

Supa e verde din cauză că am pus mazăre, nu din alte motive. Soțul meu a numit-o supă Shreck :).
Și dup-aia a mâncat-o. Pe toată :)).

Iaca cum am făcut!
Am curățat și spălat:
  • morcov
  • țelină (am aruncat destul de mult din bucata din poza de mai sus, pentru că nu era bună)
  • pătrunjel (doar jumătate din ce vedeți mai sus)
  • păstârnac (doar jumătate din ce vedeți mai sus)
  • cartof
  • ceapă
și le-am tăiat în bucăți mari.

Am pus pe foc mic 50 gr de unt într-o oală (nu am mai folosit tigaia teflonată pentru că nu aș fi putut folosi blenderul în ea). Când s-a topit aproape de tot, am pus oregano, am amestecat bine apoi am trântit și legumele pregătite până acum.


Am lăsat aproape 5 minute pe foc mic, amestecând din când în când.
Am curățat 3 căței de usturoi, i-am zdrobit cu mâna și i-am pus și pe ei spre sfârșitul celor 5 minute.








Tot în timpul acestor 5 minute am curățat, spălat și tăiat mare și 1 dovlecel și 1 ardei gras mai micuț. Am pus pe aceeași farfurie și 200 gr de mazăre.





Am pus în oală 1 l de apă și aceste ultime legume, am dat la foc mare să aduc la fierbere, apoi am lăsat flacăra mică mică 30 de minute, fără capac (să scadă apa).

Chiar și așa a rămas prea multă apă. Am mai scurs din zeamă, păstrând-o într-o cană.

Am pus sare și piper.

Am băgat blenderul și am făcut-o terci.

Am gustat să potrivesc de sare și de piper, am pus și 70 gr de smântână, și ultima amestecare. Nu a mai fost nevoie să adaug zeamă.

Am mâncat cu niște crutoane.

Foaaaaarte bun!

Niciun comentariu:


OFF Topic - interesant

Fobii din comunism

Neaşteptat

Revoluţia produselor ecologice

Vreţi să ştiţi cam ce se fură în România în fiecare zi? Încercaţi aici.