De la MAMA citire

De la MAMA citire:

"Dacă încerci, ai două şanse. Dacă nu, nu ai niciuna."

Căutați pe acest blog

joi, 11 iunie 2009

Cum am scos sâmburii la vişine


La ţară s-au copt vişinele. Muuuuulte vişine. Vreo trei copaci plini plini. Trebuie să facem ceva cu ele, că altfel ne bate Dumnezeu!


Cu vişinele, treaba e ca aproape tot ce vrei să faci cu ele, trebuie să faci cu ele fără sâmburi.



Până acum, eu cam asta am făcut cu ele: vişiniada.



Am intrat într-un magazin de cartier cu tot felul de chestii pentru bucătărie şi pentru casă şi am întrebat dacă au vreo ustensilă care să servească acestui scop. Mi-a fost întinsă o presă de usturoi. Şi atunci am înţeles la ce foloseşte partea aceea care mie mi se părea că doar face zgomot.


Sunt blondă, chiar dacă în poză nu e evident :)).


Aşa că am mulţumit frumos şi am plecat fără să achiziţionez şi a treia presă de usturoi.


Până acum am desâmburit vreo 7 kg şi mai e un copac poziţionat mai la umbră. Fructele lui vor fi coapte pe săptămâna viitoare.


Vă daţi seama că sunt expertă în această activitate.


Am observat că vişinele rămân perfect întregi dacă pun fructul în aparat cu locul codiţei în jos, astfel încât pe acolo să iasă sâmburele.











Jur că în ultima poză sâmburele acela e de la vişina aceea.


Sunt foarte mândră de faptul că am descoperit roata :)).



10 comentarii:

Anonim spunea...

Si eu ma bucur ca ai descoperit si ca ai impartasit si cu noi! Chiar ieri ma chinuiam sa scot samburii si nu stiam cu ce! Multumesc :)

Irina spunea...

Ura că am reușit să fiu de folos cuiva!

Mulțumesc pentru vizită!

Spor în toate!

Anonim spunea...

Banuiesc ca trebuie sa fie foarte coapte visinele, nu?

Doamne, si eu m-am chinuit atat de mult sa scot samburii din visine... din pacate nu am acasa minune dinaia de usturoi care sa aiba asa un dispozitiv, deci nu-ti pot incerca pontul. Oricum, imi place foaaaaaaarte mult cat de frumoasa si intreaga a ramas visina fara sambure :D

Irina spunea...

Nu contează cât e de coaptă vişina. Sâmburele se desprinde uşor şi vişina rămâne întreagă.
Un dispozitiv din-ăsta poţi găsi la ... ţigani în piaţă. Sau în magazinele cu de toate care parcă revin din vremurile vechi :). Eu am mai văzut. Şi costa (acela pe care l-am văzut eu) 12 lei.

adina s spunea...

multumesc si eu pt ca ne-ai impartasit secretul ::rotii:: :)) m-am chinuit azi aproape toata ziua pina am intrat sa vad la ce sint buni simburii de visine si asa am scapat mai usor ca mi se acrise deja MULTUMESC :*

Anonim spunea...

Multumesc pentru sfat, dar permite-mi te rog sa-ti dau si eu unul. Copaci sunt acei arbori care nu produc fructe, ceilalti se numesc pomi(fac poame), si nu se scrie visinada, cum nu se scrie ciocolada, ci visinata.
Respect

Irina spunea...

Stimate anonim,
Și eu vă mulțumesc.

Mie nu mi se pare că am jignit vișinul numindu-l copac. Poate aveți dreptate, e un termen prea generic pentru minunățiile pe care le poate face :).

Cât despre VIȘINIADĂ - nu e termenul pentru băutură (despre care știu că se numește vișinată). Este un termen inventat în glumă, după modelul „Țiganiada”. Este un link care, dacă este accesat, afișează toate rețetele cu vișine de pe blogul meu.

Nu am făcut niciodată vișinată, drept urmare vă asigur că nu veți găsi pe blog rețeta. Cu atât mai puțin numele băuturii scris greșit.

Dar vă mulțumesc pentru intenția de a-mi da o lecție că nu sunt în stare să mă exprim corect. Poate ar trebui să consultați blogurile în care vă plac stilul, limbajul și termenii folosiți :). Asta ca să simțiți bucurie atunci când răsfoiți pagini pe internet și să nu aveți sufletul amarât că românii nu știu să se exprime.


Vă urez o zi minunată!

Liviu spunea...

multumesc,aveam si eu in casa asa ceva dar..........am uitat la ce se foloseste,tocmai ma chinuiam cu agrafa...ai facut un om fericit(creste randamentul la scos).Inca o data multumiri de la un barbat care vrea sa usureze munca sotiei,,la cratita''

Irina spunea...

Buna, Liviu!
Ma bucur ca am putut fi de folos.
Multumesc pentru vizita si spor la treburi!

Anonim spunea...

Mai exista in comert un aparat unguresc care scoate samburi cu randament de 5 ori mai mare.am scos 2kg in 1\2 ora( prima utilizare)


OFF Topic - interesant

Fobii din comunism

Neaşteptat

Revoluţia produselor ecologice

Vreţi să ştiţi cam ce se fură în România în fiecare zi? Încercaţi aici.