
Pentru aluat am folosit:

- 80 ml lapte
- 75 ml ulei
- 2 ouă
- o jumătate linguriță de sare
- 75 gr zahăr
- 2 pliculețe zahăr vanilat
- 15 gr miere
- 400 gr făină
- 7 gr drojdie uscată
Am pus ingredientele în cuva mașinii de pâine exact în ordinea pe care le-am trecut mai sus, cu mențiunea că am bătut ouăle puțin cu o furculiță.
Am setat programul de frământare și dospire care durează o oră și jumătate.
După asta, am împărțit aluatul (destul de tare ca și consistență) în trei bile.

Am întins fiecare bilă sub formă de cerc.
Am tăiat în 8.



Am lăsat la dospit încă jumătate de oră.
Am dat drumul la cuptor.
Am uns cu ou bătut cu o lingură de lapte și am presărat niște zahăr tos deasupra.
Am lăsat la copt la treapta cea mai mică a cuptorului cam 25 de minute. Dar eu am băgat ambele tăvi o dată, așa că timpul de coacere e probabil mai scurt când e o singură tavă.
Așa arătau imediat ce le-am scos din cuptor:


Sursa rețetei: aici.
4 comentarii:
rodica stie cineva daca la masina de facut paine se poate framanta si aluat de taitei multumesc anticipat
Eu doar ce am făcut ieri.
Maşina mea are un program de frământare. Se numeşte Paste şi durează 15 minute. Ieri am făcut pentru prima dată tăiţei şi după ce s-a terminat programul i-am mai dat drumul o dată pentru că erau nişte gâlme aşa prin cuvă.
După ce s-a încheiat şi a doua oară programul am adunat aluatul (a fost foarte uşor)şi m-am apucat să întind coală subţire (asta a fost mai greu).
Spor!
Draga mea, fi buna si spune pentru ce canttitate de paine este reteta, 750g? 1000g? Eu sunt incepatoare si nu stiu unde s o programez. Pupicixxxxxx
Nu contează cantitatea, pentru că am folosit maşina de pâine doar pentru frămîntat şi dospit.
Coacerea - la cuptorul clasic.
Doar când se coace produsul sunt necesare informaţiile acestea. Cel puţin la maşina mea.
Spor!
Trimiteți un comentariu