Așa cum îi spuneam lui Jeni la acest post, distracția a continuat.
Ce puteam face cu atâta mâncare?
Ei bine: să o transformăm în alt fel de mâncare. Și anume în pizza.
Eu încă mai am o problemă cu faptul că blatul de pizza nu iese chiar așa cum ne-am dori noi. Poate pentru că eu mi l-aș dori mai puțin pâinos, soțul meu - dimpotrivă, iar Natalia nu cred că și-a format încă o părere despre asta. Mai nou ea e în etapa: mami, mie nu îmi place nimic din ce gătești tu!
Am încercat blatul Amei. O variantă foarte bună. Mai pe gustul lui (având în vedere ce am scris mai sus), dar și pe al meu (vă spun mai jos).
Pentru că aveam și musafiri am făcut cantitate dublă: pentru 2 tăvi mari, pătrate de cuptor.
Am folosit:
Am început cu drojdia pe care am amestecat-o cu 1 linguriță de zahăr un pic de făină și câteva lingurițe de apă și am lăsat-o să dospească vreo câteva minute.
Celelalte ingrediente au aterizat în ordinea menționată mai sus în mașina de pâine.
Deasupra am pus drojdia și la frământat 15 minute.
Între timp am tăiat toppingurile: pulpă de porc, cârnăciori, ceapă, ardeiul gras era gata tăiat în cubulețe (așa îl păstrez în congelator), ceapă uscată și verde, măsline, ciupercile erau gata preparate și tăiate.
Aluatul rezultat: dens și foarte ușor de manevrat.
L-am împărțit în două și am întins foi cât pentru cele 2 tăvi. Nu creștea.
L-am uns cu sos de pizza. Am răzuit puțin caș sărat. Am pus toppingurile. Am presărat foarte puțin cașcaval ras și el.
La cuptor - la 170 de grade (foc mediu spre mic). A început să crească frumos, să se înalțe.
După vreo 20 de minute am pus deasupra mult cașcaval ras și am mai lăsat încă vreo 10 minute la cuptor.
Și acum să vă zic de ce a fost și pe gustul meu. Una din ciudățeniile mele (nu toți oamenii au?) este că îmi place mai mult „pizza a doua zi” reîncălzită.
Iar aluatul ăsta este perfect pentru așa ceva! Unii colegi de la birou se cam uitau cu jind la mâncarea mea :)
Ce puteam face cu atâta mâncare?
Ei bine: să o transformăm în alt fel de mâncare. Și anume în pizza.
Eu încă mai am o problemă cu faptul că blatul de pizza nu iese chiar așa cum ne-am dori noi. Poate pentru că eu mi l-aș dori mai puțin pâinos, soțul meu - dimpotrivă, iar Natalia nu cred că și-a format încă o părere despre asta. Mai nou ea e în etapa: mami, mie nu îmi place nimic din ce gătești tu!
Am încercat blatul Amei. O variantă foarte bună. Mai pe gustul lui (având în vedere ce am scris mai sus), dar și pe al meu (vă spun mai jos).
Pentru că aveam și musafiri am făcut cantitate dublă: pentru 2 tăvi mari, pătrate de cuptor.
Am folosit:
- 400 ml apă călduță
- 4 linguri ulei
- 2 lingurițe sare
- 2 lingurițe zahăr
- 800 gr făină
- 1 cub mic (25 gr) drojdie
- oregano
Am început cu drojdia pe care am amestecat-o cu 1 linguriță de zahăr un pic de făină și câteva lingurițe de apă și am lăsat-o să dospească vreo câteva minute.
Celelalte ingrediente au aterizat în ordinea menționată mai sus în mașina de pâine.
Deasupra am pus drojdia și la frământat 15 minute.
Între timp am tăiat toppingurile: pulpă de porc, cârnăciori, ceapă, ardeiul gras era gata tăiat în cubulețe (așa îl păstrez în congelator), ceapă uscată și verde, măsline, ciupercile erau gata preparate și tăiate.
Aluatul rezultat: dens și foarte ușor de manevrat.
L-am împărțit în două și am întins foi cât pentru cele 2 tăvi. Nu creștea.L-am uns cu sos de pizza. Am răzuit puțin caș sărat. Am pus toppingurile. Am presărat foarte puțin cașcaval ras și el.
La cuptor - la 170 de grade (foc mediu spre mic). A început să crească frumos, să se înalțe.
După vreo 20 de minute am pus deasupra mult cașcaval ras și am mai lăsat încă vreo 10 minute la cuptor.
Și acum să vă zic de ce a fost și pe gustul meu. Una din ciudățeniile mele (nu toți oamenii au?) este că îmi place mai mult „pizza a doua zi” reîncălzită.
Iar aluatul ăsta este perfect pentru așa ceva! Unii colegi de la birou se cam uitau cu jind la mâncarea mea :)
Un comentariu:
Pizzaaaaaa, vreau si eu o felie! Arata foarte bine!
Trimiteți un comentariu